BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

joi, 22 decembrie 2016

Cartea Urantia Capitolul 63 Prima familie umană


Cartea Urantia

Capitolul 63

Prima familie umană

(711.1) 63:0.1 URANTIA a fost înregistrată ca lume locuită atunci când primele două fiinţe umane - gemenii - aveau unsprezece ani şi înainte de a fi devenit părinţii primului născut din a doua generaţie a adevăratelor fiinţe umane. Mesajul arhanghelic trimis de pe Salvington cu această ocazie de recunoaştere planetară oficială, se încheia cu aceste cuvinte:
(711.2) 63:0.2 ”Mintea umană a apărut pe a 606-a a Sataniei, iar părinţii acestei noi rase vor fi numiţi Andon şi Fonta. Toţi arhanghelii se roagă pentru ca aceste creaturi să poată fi rapid dotate cu prezenţa personală a darului spiritului Tatălui Universal.”
(711.3) 63:0.3 Andon este numele nebadonian care înseamnă „prima creatură asemănătoare Tatălui şi vădind o sete de perfecţiune umană”. Fonta înseamnă „prima creatură asemănătoare Fiului şi arătând o sete de perfecţiune umană”. Andon şi Fonta nu au cunoscut aceste nume decât în momentul în care le-au fost atribuite, pe parcursul fuziunii lor cu Ajustorul lor de Gândire. Pe parcursul şederii lor de muritori pe Urantia, ei s-au numit reciproc Sonta-an şi Sonta-en, Sonta-an însemnând „iubit de mamă” şi Sonta-en „iubită de tată”. Ei înşişi şi-au dat aceste nume a căror semnificaţie este o dovadă de respect şi afecţiune pe care le încercau unul pentru celălalt.
(711.4) 63:1.1 În numeroase privinţe, Andon şi Fonta au format cuplul de fiinţe umane cel mai remarcabil care a trăit vreodată pe suprafaţa pământului. Aceste două fiinţe minunate, adevăraţii părinţi ai întregii umanităţi au fost, în toate privinţele, superioare descendenţilor lor imediaţi şi radical diferiţi de toţi strămoşii lor atât imediaţi, cât şi îndepărtaţi.
(711.5) 63:1.2 Părinţii acestui prim cuplu uman erau, aparent, puţin diferenţiaţi de media tribului lor, cu toate că au făcut parte dintre membrii cei mai inteligenţi ai grupului care a învăţat primul să lanseze pietre şi să folosească săgeţi în lupte. Ei foloseau, de asemenea, obiecte ascuţite din piatră, din silex şi din os.
(711.6) 63:1.3 Atunci când încă trăia împreună cu părinţii săi, Andon a fixat cu ajutorul unor tendoane din carnea unor animale o bucată de silex ascuţit la capătul unui băţ şi a folosit cel puţin de douăsprezece ori această armă pentru salvarea vieţii lui şi pe cea a surorii lui care, la fel de curioasă şi aventuroasă ca şi el, nu îl însoţea mereu în toate explorările sale.
(711.7) 63:1.4 Decizia luată de Andon şi Fonta de a părăsi tribul de primate implică o calitate a minţii aflate cu mult deasupra inteligenţei mai grosiere caracteristice atât descendenţilor de mai lor de mai târziu care s-au aplecat până într-acolo încât să se unească cu rubedeniile lor înapoiate din triburile simiene. Însă ei încercau sentimentul vag de a fi ceva mai mult decât nişte animale, căci aveau o personalitate. Acest sentiment era întărit de prezenţa interioară a Ajustorului Gândirii lor.
(712.1) 63:2.1 După ce Andon şi Fonta s-au hotărât să fugă către nord, pentru o vreme au fost apăsaţi de fel de fel de temeri, în special de teama de a nu fi pe placul tatălui lor şi al familiei lor imediate. Ei au avut în vedere eventualitatea de a fi asaltaţi de rude ostile şi au recunoscut, de asemenea, posibilitatea de a-şi afla moartea în mâinile membrilor tribului lor, care erau deja invidioşi pe ei. Când au fost mai tineri, gemenii şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului unul în tovărăşia celuilalt, şi din acest motiv nu erau prea bine văzuţi de neamurile lor, animale ale tribului de Primate. Faptul de a fi construit în arbori un adăpost separat şi mult superior celorlalte nu a ameliorat poziţia lor în trib.
(712.2) 63:2.2 În acest nou cămin din frunzişul copacilor, după ce, într-o noapte, treziţi fiind de o furtună violentă şi stând ei cu teamă cuprinşi într-o tandră îmbrăţişare, au luat hotărârea fermă şi definitivă de a părăsi habitatul lor tribal şi căminul lor din coroana arborilor.
(712.3) 63:2.3 Ei îşi pregătiseră deja un adăpost rudimentar în coroana unui arbore, la o depărtare de jumătate de zi de mers spre nord. Aceasta a fost ascunzătoarea lor secretă şi sigură pentru prima zi pe care şi-au petrecut-o departe de pădurea lor natală. Cu toate că gemenii împărtăşeau frica de moarte a primatelor de a rămâne pe sol pe timp de noapte, ei au pornit spre nord la căderea nopţii. Ca să întreprindă această călătorie noaptea, fie ea şi cu lună plină, le-a trebuit un curaj formidabil, însă ei s-au gândit, cu temei, că era mai puţin probabil să li se observe lipsa şi să fie apoi urmăriţi de rudele şi de membrii tribului lor. Ei au ajuns cu bine, la puţin timp după miezul nopţii, la locul prestabilit dinainte.
(712.4) 63:2.4 Pe parcursul călătoriei lor către nord, ei au descoperit un depozit de silex sub cerul liber, conţinând multe pietre ale căror forme erau potrivite pentru diverse întrebuinţări; şi ei şi-au adunat câteva şi pentru viitor. Încercând să cioplească acest silex pentru a-i da o formă mai bine adaptată anumitor nevoi, Andon a descoperit că se produceau scântei, şi a venit ideea de a face foc. Însă această noţiune nu a prins rădăcini în mintea sa în momentul respectiv de vreme ce climatul era încă stabil şi nevoia de foc nu se făcea încă simţită.
(712.5) 63:2.5 Însă soarele de toamnă cobora mereu mai jos pe cer, iar nopţile deveneau din ce în ce mai reci, pe măsură ce gemenii înaintau spre nord. Ei se văzuseră deja nevoiţi să se folosească de piei şi blănuri de animale pentru a se încălzi. Înainte să se fi scurs o lună de la părăsirea de către ei a căminului familial Andon i-a dat de înţeles consoartei sale că el are impresia că poate să facă foc folosindu-se de cremene. Timp de două luni, ei au încercat fără succes să facă foc folosind scânteia produsă prin scăpărarea una de alta a pietrelor de cremene. În fiecare zi cuplul ciocnea pietrele de silex şi se străduia să dea foc unor bucăţi de lemn. În cele din urmă, într-o seară, pe la asfinţit, secretul tehnicii a fost descoperit atunci când Fonta a avut ideea de a se urca într-un copac din preajmă pentru a folosi un cuib de pasăre abandonat. Cuibul era uscat şi foarte inflamabil aşa că a luat foc de la o singură scăpărare, imediat ce a fost atins de o scânteie. Ei au fost atât de surprinşi şi surprinşi de reuşita lor încât aproape că lăsaseră focul să se stingă, dar au reuşit să-l ţină aprins adăugând un combustibil adecvat, şi atunci a început prima căutare după lemne de foc de către părinţii întregii omeniri.
(712.6) 63:2.6 Acela a fost unul dintre cele mai fericite momente ale vieţii lor scurte, însă plină de evenimente. Pe toată durata nopţii, ei au stat jos, privind cum arde focul lor, realizând foarte vag că descoperirea lor le permitea să înfrunte clima şi să fie astfel, pentru totdeauna, independenţi de rudele lor animale din ţinuturile sudice. După trei zile de odihnă şi de stat în jurul focului, ei au plecat mai departe.
(712.7) 63:2.7 Strămoşii primate ai lui Andon întreţinuseră adesea focuri aprinse de fulgere, însă până atunci nici o creatură terestră nu a posedat o metodă de aprins o flacără la voinţă. Cu toate acestea, a fost nevoie de mult timp pentru ca gemenii să înţeleagă că paiele uscate şi alte materiale sunt la fel de bune pentru aprinderea unui foc ca şi cuiburile păsărilor.
(713.1) 63:3.1 Trecuseră aproape doi ani de la noaptea în care gemenii îşi părăsiseră căminul când s-a născut primul lor copil. I-au dat numele Sontad; şi Sontad a fost prima creatură născută pe Urantia care a fost învelită în nişte veşminte protectoare după naşterea sa. Acesta a fost începutul rasei umane şi, odată cu această nouă evoluţie, a apărut instinctul de îngrijire cum se cuvine a noilor născuţi, care erau tot mai plăpânzi şi care trebuia să caracterizeze dezvoltarea progresivă a minţii fiinţelor de ordin intelectual, în contrast cu tipurile pur animale.
(713.2) 63:3.2 Andon şi Fonta au avut, de toţi, nouăsprezece copii, şi au trăit îndeajuns de mult încât să se vadă înconjuraţi de aproape cincisprezece nepoţi şi şase strănepoţi. Familia locuia în patru adăposturi stâncoase vecine, un fel de caverne, dintre care trei comunicau prin galerii săpate în calcarul moale cu ajutorul uneltelor de silex făcute de copiii lui Andon.
(713.3) 63:3.3 Aceşti primi andoniţi dădeau dovadă de un spirit de clan foarte pronunţat; ei vânau în grupuri şi nu se îndepărtau niciodată prea mult de locul în care se stabiliseră. păreau a-şi da seama că formează cu toţii un grup izolat şi unic de fiinţe vii şi că trebuie, prin urmare, să caute să nu se despartă. Acest sentiment de legătură familială intimă provenea, fără îndoială, dintr-o intensificare a ajutorului mental acordat de spiritele adjutante.
(713.4) 63:3.4 Andon şi Fonta au trudit neîncetat pentru hrănirea şi creşterea membrilor clanului lor. Ei au trăit până la vârsta de patruzeci şi doi de ani, şi au murit amândoi în timpul unui cutremur, zdrobiţi sub o stâncă care atârna undeva deasupra lor. Cinci dintre copiii lor şi unsprezece dintre strănepoţi au pierit odată cu ei, şi aproape douăzeci dintre urmaşii lor au suferit răniri severe.
(713.5) 63:3.5 La moartea părinţilor săi, Sontad, deşi era grav rănit la un picior, a preluat îndată conducerea clanului, ajutat cu iscusinţă de soaţa lui, care era şi cea mai mică dintre surorile lui. Primul lor obiectiv a fost acela de a rostogoli nişte bolovani sub care să-i îngroape bine pe toţi cei care muriseră atunci: părinţi, fraţi, surori şi copii. Nu trebuie acordată o însemnătate exagerată acestui act de înmormântare. Ideile lor despre eventuala supravieţuire după moarte erau foarte vagi şi neclare, căci ele proveneau în mare măsură din viaţa fantastică şi plină de variaţie conţinută în visele lor.
(713.6) 63:3.6 Această familie a lui Andon şi Fonta a rămas astfel unită până la a douăzecea generaţie, când lupta pentru hrană şi fricţiunile sociale au dus la începerea dispersării lor.
(713.7) 63:4.1 Oamenii primitivi - andoniţii - aveau ochi negrii şi ten măsliniu, aduceau a încrucişare de rasă galbenă şi roşie. Melanina este o substanţă colorantă care se găseşte în epiderma tuturor fiinţelor umane. Este pigmentul originar al epidermei andonice. Prin înfăţişarea generală şi prin culoarea pielii, aceşti primi andoniţi semănau mai degrabă cu eschimoşii de azi decât cu orice alt tip de fiinţe umane vii. Ei au fost primele creaturi care au folosit blana de animale pentru a se apăra de frig; aveau ceva mai mult păr pe corp decât au umanii din ziua de azi.
(713.8) 63:4.2 Viaţa tribală a strămoşilor animale ai acestor oameni primitivi a lăsat să se întrevadă începuturile a numeroase convenţii sociale. Dezvoltarea emoţiilor şi creşterea puterii cerebrale a acestor fiinţe a antrenat o dezvoltare imediată a organizării sociale şi o nouă diviziune a muncii în cadrul clanului. Ei aveau un instinct al imitaţiei extrem de dezvoltat, însă instinctul jocului era doar uşor dezvoltat, iar simţul umorului lipsea aproape în întregime. Omul primitiv zâmbea uneori, însă nu se lăsa niciodată cuprins de un râs viguros. Umorul a reprezentat moştenirea ulterioară a omului de la rasa adamică. Aceste fiinţe umane primitive nu erau nici atât de sensibile la durere, nici atât de sensibile la situaţii neplăcute precum numeroşi muritori apăruţi mai târziu prin evoluţie. Naşterea nu a fost o încercare dureroasă sau chinuitoare pentru Fonta şi pentru progenitura ei.
(714.1) 63:4.3 Ei formau un trib minunat. Bărbaţii erau apţi să lupte eroic pentru siguranţa soaţelor şi urmaşilor lor; femeile se devotau cu afecţiune copiilor. Însă patriotismul lor era strict limitat la clanul imediat. Ei erau foarte loiali faţă de familia lor; erau gata să moară, fără ezitare, pentru a-şi apăra copiii, însă nu erau în stare să conceapă ideea de a încerca să facă lumea mai bună pentru nepoţii lor. Altruismul nu se născuse încă în inima omului, deşi toate emoţiile esenţiale naşterii religiei erau deja prezente în aceşti aborigeni de pe Urantia.
(714.2) 63:4.4 Aceşti oameni primitivi aveau o afecţiune vie pentru tovarăşilor lor şi aveau, cu siguranţă, o idee reală, deşi rudimentară, asupra prieteniei. Mai târziu a devenit ceva obişnuit ca, în cursul bătăliilor constant reluate cu triburile inferioare să fie văzuţi cum unii dintre aceşti oameni primitivi continuau să lupte cu curaj ajutându-se numai de o singură mână, pe când cu cealaltă încercau să protejeze şi să salveze un tovarăş de luptă rănit. Multe dintre trăsăturile de caracter cele mai nobile şi mai elevate care s-au afirmat pe parcursul evoluţiei ulterioare începeau deja să se contureze deja într-o manieră emoţionantă la aceste popoare primitive.
(714.3) 63:4.5 Clanul andonic originar a păstrat o linie de şefi neîntreruptă până la a douăzeci şi şaptea generaţie când, pentru că nu era nici un succesor din descendenţa directă a lui Sontad, doi pretendenţi rivali, membri ai clanului, au intrat în război pentru supremaţie.
(714.4) 63:4.6 Înainte de marea dispersare a clanurilor andonice, s-a format un limbaj bine dezvoltat ca urmare a primelor lor eforturi de a comunica între ei. Acest limbaj nu a încetat să se îmbogăţească, şi se făceau aproape zilnic noi adăugiri datorită unor invenţii noi şi unor adaptări la mediu ale acestui popor activ, neobosit şi curios. Acest limbaj a devenit limba vorbită pe Urantia, limba familiei umane primitive până la apariţia ulterioară a raselor de culoare.
(714.5) 63:4.7 Odată cu trecerea timpului, clanurile andonice sporeau la număr, şi contactul acestor familii în expansiune a provocat conflicte şi neînţelegeri. Doar două obiective ocupau gândirea acestor popoare: faptul de a vâna pentru a avea hrană şi acela de a lupta pentru a se răzbuna în urma vreunei nedreptăţi sau a vreunei insulte reale sau presupuse, adresată de vreun trib vecin.
(714.6) 63:4.8 Certurile dintre familii au luat amploare, între triburi au izbucnit războaiele şi cele mai bune elemente din grupurile cele mai capabile, şi mai avansate au suferit pierderi serioase. Unele dintre aceste pierderi au fost ireparabile, unele viţe înzestrate cu aptitudinile şi cu inteligenţele cele mai valoroase au fost pierdute pe vecie. Această primă rasă şi civilizaţia ei primitivă au fost ameninţate cu dispariţia de către aceste războaie neîncetate dintre clanuri.
(714.7) 63:4.9 Este imposibil să faci ca nişte fiinţe atât de primitive să trăiască mult timp în pace. Omul este descendentul unor animale combative; atunci când nişte oameni lipsiţi de cultură ajung să aibă legături mai apropiate unii cu alţii, ei se irită şi se jignesc reciproc. Purtătorii Vieţii cunosc această tendinţă a creaturilor evolutive, şi în consecinţă iau măsuri pentru divizarea, în cele din urmă, a fiinţelor umane pe cale de dezvoltare cel puţin în trei, şi mai ales în şase, rase distincte şi separate.
(715.1) 63:5.1 Primele rase care se trag din Andon nu au pătruns până foarte departe în Asia la început nu au intrat în Africa. Geografia acestor timpuri le orienta către nord, şi aceste popoare au călătorit tot mai spre nord, până când au fost împiedicate de lenta înaintare a celei de a treia glaciaţii.
(715.2) 63:5.2 Înainte ca acest imens strat de gheaţă să fi atins Franţa şi Insulele Britanice, descendenţii lui Andon şi ai Fontei înaintaseră spre est prin Europa, şi întemeiaseră peste o mie de localităţi separate de-a lungul marilor fluvii care duceau la Marea Nordului ale cărei ape erau pe vremea aceea calde.
(715.3) 63:5.3 Membrii acestor triburi andonice au fost primii locuitori instalaţi pe râurile şi pe fluviile Franţei. Ei au locuit de-a lungul Sommei vreme de zeci de mii de ani. Somma este singurul râu al cărui curs nu a fost modificat de glaciaţii. El curgea către mare în această perioadă, aproape la fel ca astăzi. De aceea, de-a lungul văii acestei ape se găsesc atât de numeroase urme ale descendenţilor lui Andon.
(715.4) 63:5.4 Aceşti aborigeni ai Urantiei nu locuiau în arbori, cu toate că păstraseră obiceiul de a se refugia în vârful lor în caz de pericol. Ei rămâneau în general la adăpostul falezelor care atârnau deasupra râurilor şi în grote, fapt care le asigura o bună vedere asupra căilor de acces şi îi ferea de fenomenele naturii. Ei se puteau bucura astfel de comodităţile focurilor lor fără a fi prea mult incomodaţi de fum. Nu erau cu adevărat nişte locuitori ai cavernelor, cu toate că, în cursul epocilor ulterioare gheţarii mai tardivi au înaintat mai departe spre sud, ceea ce i-a făcut pe descendenţii lor să se refugieze în caverne. Ei preferau să îşi aşeze taberele aproape de marginea unei păduri şi pe lângă un râu.
(715.5) 63:5.5 Ei au devenit foarte repede remarcabil de pricepuţi în camuflarea lăcaşurilor parţial adăpostite şi au dovedit o mare iscusinţă în construirea bordeielor de piatră în formă de domuri, încăperi care le serveau drept doc de dormit şi în care se băgau noaptea. Ei închideau intrarea bordeiului lor rostogolind în dreptul ei o piatră mare pe care au adus-o înăuntru întocmai pentru aşa ceva, iar asta mai înainte de a pune definitiv la loc pietrele acoperişului.
(715.6) 63:5.6 Andoniţii erau vânători cutezători şi îndemânatici şi, cu excepţia fructelor sălbatice şi ale anumitor arbori, ei se hrăneau exclusiv cu carne. La fel cum Andon a născocit toporul de piatră, descendenţii săi au descoperit de timpuriu năvodul şi harponul şi s-au folosit eficient de ele. În sfârşit, o minte capabilă de a crea unelte funcţiona în deplin acord cu o mână capabilă de a le utiliza. Aceşti primi oameni au devenit foarte iscusiţi în modelarea uneltelor din silex. Ei făceau lungi călătorii în căutarea silexului, la fel cum oamenii de astăzi merg la capătul pământului în căutarea de aur, de platină sau de diamante.
(715.7) 63:5.7 În numeroase alte domenii, aceste triburi andonice au dat dovadă de un grad de inteligenţă pe care descendenţii lor care regresau nu l-au atins într-o jumătate de milion de ani, cu toate că au redescoperit, în numeroase rânduri, diverse metode de aprindere a focului.
(715.8) 63:6.1 Paralel cu dispersarea tot mai mare a andoniţilor, nivelul cultural şi spiritual al clanurilor a mers înapoi pe parcursul unei perioade de aproape zece mii de ani, până în zilele lui Onagar, care a preluat conducerea acestor triburi, a adus pacea între ele şi, pentru prima dată, le-a făcut să îl adore pe „Cel care dă Suflu oamenilor şi animalelor”.
(716.1) 63:6.2 Filozofia lui Andon a fost cât se poate de confuză; el cu greu putuse scăpa să nu devină un adorator al focului din pricina marelui confort dobândit din clipa descoperirii sale accidentale. Cu toate acestea raţiunea l-a împiedicat să adore focul şi l-a orientat către soare, sursa superioară şi impunătoare a căldurii şi a luminii, însă această sursă era prea îndepărtată, şi aşa că Andon nu a devenit un adorator al soarelui.
(716.2) 63:6.3 De la început, andoniţilor le-a fost teamă de fenomenele naturii - trăsnet, fulger, ploaie, ninsoare, grindină şi gheaţă. Însă foamea rămânea mobilul cel mai constant prezent al acestor timpuri primitive şi, cum andoniţii îşi extrăgeau cea mai mare parte a hranei lor din animale, ei s-au consacrat, până la urmă, unei forme de adoraţie a unor animale. Pentru Andon, cele mai mari animale comestibile erau simboluri de putere creativă şi de putere însufleţitoare. Din timp în timp, se stabilise obiceiul de a se desena unele dintre aceste mari animale ca reprezentând obiecte de adoraţie. În perioada de popularitate a vreunui animal, acestuia i se trasa un contur grosolan pe pereţii cavernelor. Mai târziu, pe măsură ce artele au continuat să facă progrese, aceşti zei animale au fost gravaţi pe diferite ornamente.
(716.3) 63:6.4 Foarte de timpuriu, popoarele andonice au căpătat obiceiul de a renunţa să mănânce carnea animalului venerat de tribul lor. Pentru a crea o impresie mai puternică asupra spiritului tinerilor, ele au stabilit curând un ceremonial de veneraţie în jurul corpului unuia dintre aceste animale venerate. Mai târziu încă, această celebrare primitivă s-a transformat la descendenţii lor în ceremonii sacrificiale mai complicate. Aceasta este originea introducerii sacrificiilor în cult. Această idee a fost elaborată de Moise, în ritualul evreu, şi conservată în principiul ei de Apostolul Paul sub forma doctrinei iertării păcatului prin „vărsarea de sânge”.
(716.4) 63:6.5 Hrana avea o importanţă supremă în viaţa fiinţelor umane primitive, şi acest fapt este demonstrat de rugăciunea învăţată de aceşti oameni simpli de la Onagar, marele lor învăţător. Iată această rugăciune:
(716.5) 63:6.6 ”O Suflare a Vieţii, dă-ne nouă astăzi hrana noastră cea de toate zilele, izbăveşte-ne de blestemul gheţii, salvează-ne de duşmanii noştri din păduri şi primeşte-ne cu îndurare în Marele Dincolo”.
(716.6) 63:6.7 Onagar îşi avea cartierul general în Oban, colonie situată pe ţărmul nordic al Mediteranei vechi, în regiunea Mării Caspice actuale. Această localitate era un loc de şedere situat într-un punct în care traseul care ducea din Mesopotamia meridională către nord se întorcea către est. Din Oban, Onagar a trimis învăţători în locurile îndepărtate pentru a răspândi noua sa doctrină, a unei deităţi unice, şi conceptul său legat de viaţa viitoare, pe care a numit-o Marele Transcendent. Aceşti emisari ai lui Onagar au fost cei dintâi misionari din lume; ei au fost, de asemenea, primele fiinţe umane care au gătit carnea, primele care au utilizat focul pentru a pregăti hrana; ele găteau carnea înfigând-o în capătul unor beţe şi, de asemenea, o puneau pe pietre calde; mai târziu, ele au prăjit în foc bucăţi mari, însă descendenţii lor aproape au revenit la folosirea cărnii crude.
(716.7) 63:6.8 Onagar s-a născut cu 983.323 de ani înainte de anul 1934 al erei creştine, şi a trăit până la vârsta de şaizeci şi nouă de ani. Povestea acestor înfăptuiri ale acestui maestru gânditor şi şef spiritual al timpurilor care precedă sosirea Prinţului Planetar formează o mărturie pasionantă a organizării acestor popoare primitive într-o adevărată societate. Onagar a instituit un guvern tribal eficient, ceva ce generaţiile succesive nu au mai atins înainte de trecerea mai multor milenii. Până la sosirea Prinţului Planetar, nu a existat niciodată pe pământ o civilizaţie având un atât de înalt grad spiritual. Aceşti oameni simpli aveau o religie reală, deşi primitivă, care a fost apoi pierdută de descendenţii lor a căror rasă a degenerat.
(717.1) 63:6.9 Cu toate că Andon şi Fonta au primit amândoi câte un Ajustor al Gândirii ca şi mulţi dintre urmaşii lor, numai începând cu epoca lui Onagar Ajustorii şi îngerii păzitori au venit în mare număr pe Urantia. Această epocă a fost, cu siguranţă, vârsta de aur a omului primitiv.
(717.2) 63:7.1 Andon şi Fonta, admirabilii întemeietori ai rasei umane, au primit recunoaşterea valorii lor în momentul judecării Urantiei, timpul sosirii Prinţului Planetar. Ei s-au ridicat, la vremea respectivă, din regimul lumilor palat cu statutul de cetăţeni ai Ierusemului. Cu toate că nu li s-a permis niciodată să se întoarcă pe Urantia, ei sunt la curent cu istoria rasei pe care au fondat-o. Ei au fost dezamăgiţi de trădarea lui Caligastia şi s-au întristat de eşecul lui Adam, însă s-au bucurat infinit de mult la vestea că Mihail a ales lumea lor ca scenă a consacrării sale finale.
(717.3) 63:7.2 Andon şi Fonta s-au contopit pe Ierusem cu Ajustorul Gândirii lor, aşa cum au făcut-o mai mulţi dintre copiii lor, dintre care şi Sontad, însă majoritatea urmaşilor lor, chiar şi cei imediaţi, nu au atins decât fuziunea cu Spiritul.
(717.4) 63:7.3 Puţin după sosirea lor pe Ierusem, Andon şi Fonta au primit de la Suveranul Sistemului permisiunea de a se întoarce pe prima lume palat, pentru a servi acolo în tovărăşia personalităţilor morontiale care primesc pelerinii timpului venind de pe Urantia şi mergând către sferele celeste. Ei au primit i această sarcină pentru o durată nedeterminată. Cu ocazia prezentelor revelaţii, ei au căutat să trimită urări pe Urantia, însă cererea lor a fost în mod înţelept respinsă.
(717.5) 63:7.4 Acesta este capitolul cel mai eroic şi cel mai pasionant al întregii istorii a Urantiei, povestea evoluţiei, a luptei pentru viaţă, a morţii şi a supravieţuirii eterne a părinţilor excepţionali ai întregii umanităţi.
(717.6) 63:7.5 [Prezentat de un Purtător al Vieţii rezident pe Urantia.]

Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

Stirile din Romania