BINECUVANTARE

Viata mea, cuvintele mele, inima mea, toate iti apartin Tie, Doamne! Faca-se Voia Ta in Toate! Mintea mea a devenit mintea Ta, corpul meu a devenit Corpul Tau, Spiritul meu este Unul cu Spiritul Tau. Vino Tu si traieste prin mine. Binecuvanteaza-mi fiinta si inalta-mi Spiritul, pentru a simti splendoarea uniunii cu Tine! Multumesc. AMIN.ASA SA FIE,SI ASA ESTE!

IMNUL UNIVERSULUI

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

IERTARE!

IERTAREA sa ne primeneasca Inimile de vina greselilor si greutatilor trecutului, CONSTIENTIZAREA momentului "Acum" sa ne limpezeasca Mintile de gandurile prea multe si prea-lumesti, RESPIRAREA in Ritmul Propriu sa ne readuca Sanatatea in trupurile noastre, ACCEPTAREA Prezentei Lui "Sunt Cine Sunt" sa ne calauzeasca spre Acasa, IUBIREA si INTELEPCIUNEA Lui Christos sa ne inspire zi de zi precum in vechime au luminat pe fericitii contemporani ai LUI IISUS! NAMASTE! "Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine, am intrat în adâncul inimii mele... O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie! Tu eşti Dumnezeul meu, după tine suspin ziua şi noaptea... Târziu de tot Te-am iubit, O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit! Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară, şi acolo Te căutam... Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care, dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista. M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea. M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă, ai vindecat orbirea mea. Ai suflat peste mine parfumul Tău şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine. Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!". SF.AUGUSTIN

CUNOASTEREA

CUNOAȘTEREA: Inteligența spirituală care trăiește înăuntrul fiecărei persoane. Sursa a tot ceea ce știm. Înțelegere intrinsecă. Înțelepciune eternă. Partea nesfârșită din noi care nu poate fi influențată, manipulată sau coruptă. Un potențial în toate formele de viață inteligentă. Cunoașterea este Dumnezeu în tine și Dumnezeu este întreaga Cunoaștere din Unives.
„Neînfricarea ta, în viitor, trebuie să nu fie născută din prefăcătorie, ci născută din certitudinea ta în Cunoaștere. În acest fel, tu vei fi un refugiu al păcii și o sursă de bogăție pentru alții. Asta îți este menit să fii. Din acest motiv ai venit în lume.

IISUS

Cel mai mare OM din istorie, Cel mai mare OM din istorie, Iisus, n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator. N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

vineri, 23 noiembrie 2012

PUTEREA RUGACIUNII-TATAL NOSTRU



“Tatal Nostru” este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, ori numai aceasta cunoastere, a provenientei sale, ne vorbeste de la sine despre puterea si lumina sa.
Multi descanta de deochi cu “Tatal Nostru” si efectul este intotdeauna imediat. Si nu-i o pura intimplare faptul simplu ca “Tatal Nostru” purifica si parca topeste… orice energie tulbure care-l impresoara pe cel deocheat. De fapt, noi – cu totii – sintem ca si deocheati cind traim astfel de stari. Sintem ca intr-un intuneric, ca intr-o pisla groasa de ceata, in stare de prizonieri. Mintea noastra si energiile interioare sint atunci inchise in suferinta mentala. Vedem cum ne gindim obsedant la un lucru, la un om, la o situatie, ne cuprinde insomnia, teama paralizanta, ori ingrijorarea si nemultumirea, senzatia ca lumea este facuta numai din durere si… nu mai stim cum sa iesim de acolo. Nu sta prea multa vreme in deprimare, in suferinta.  Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine*. Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. De vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Viziteaza Iadul, dar nu locui in el. Spune “Tatal Nostru” cind nu te simti bine. Cind esti ingrijorat peste masura, ori nemultumit. Cind simti ca urasti, ori ca nu mai poti. Cind esti deprimat, tulburat, ori nefericit. Cind gindul la ziua de miine te copleseste… Spune “Tatal Nostru”…
Ai sa observi ca te vei lovi de o dificultate puternica. Nu poti sa spui “Tatal Nostru”. Nu te poti concentra asupra rugaciunii, caci gandul tau zboara tot acolo, in negriciunea mentala, in suferinta care te bintuie. S-ar putea sa spui primele doua-trei rinduri ale rugaciunii, apoi te trezesti ca ai uitat cuvintele urmatoare, ori ca te gindesti tot la suferinta ta.
Nu renunta. Spune rugaciunea. Cauta-o cu mintea, cu tot sufletul tau si spune-o mai departe. Pune mintea ta sa se concentreze asupra rugaciunii, pina ce o poate spune fara gres, de la inceput si pina la sfirsit.
Daca uiti rugaciunea si daca te trezesti ca nu te poti concentra asupra ei… este semn ca te afli in cimpuri de suferinta, care vor sa te retina in ele, prin puterea Legii Atractiei. Mintea va fi atrasa tot mai mult spre constiinta suferintei pina ce va iesi de acolo concentrindu-se asupra rugaciunii.  
Este foarte important sa stii ca “Tatal Nostru” trebuie repetat. Trebuie spus fara intrerupere, din nou si din nou, cu tot sufletul, cu toata concentrarea mentala, pina ce vei simti ca te-ai eliberat… din cimpurile care te-au inlantuit, din suferinta.  Cand vei iesi de acolo, te vei simti linistit si vei putea sa atragi la tine ginduri si sentimente de incredere, de bucurie, de iubire sau macar de multumire. …….. »  
Avantajele rugaciunii
Edgar Cayce, celebrul medium american considera ca modalitatile de patrundere a bolilor si suferintei corpului uman, sunt urmarea  ”otravurilor cognitive”, secretate de gandurile negative. Astfel in Statele Unite s-a lansat o adevarata campanie a optimismului si celebrul indemn “think positive”  s-a popularizat tot mai mult in randul oamenilor.
Cayce spunea: “Gandind pozitiv putem vindeca, gandurile optimiste avand puterea de a actiona benefic asupra organismului regland activitatea glandelor vitale”. Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu si fundamental de meditatie, prin intermediul rugaciunii Tatal Nostru.
Totodata, Cayce explica corespondenta dintre fiecare verset al rugaciunii si respectivii centrii glandulari ce sunt influentati de aceasta.
“Trebuie sa incerci sa resimti fiecare val de semnificatie al fiecarui verset, sa extragi sensul energetic al acestuia si sa il directionezi catre organul in cauza, sa simti cum acest verset curge prin corpul tau. Caci se produce in corpul fizic un raspuns la reprezentarile corpului energetic: se construieste astfel o reactie chimica, fiind posibila vindecarea”, concluziona autorul.
Iata asadar, dupa Edgar Cayce, corepondenta intre versetele rugaciunii si principalele glande endocrine stimulate:
TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI actioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declansator al procesului SFINTEASCA-SE NUMELE TAU actioneaza asupra glandei pineale VIE IMPARATIA TA deschide tiroida si regleaza functia acesteia FACA-SE VOIA TA PRECUM IN CER deschide tiroida ASA SI PE PAMANT actioneaza asupra timusului PAINEA NOASTRA CEA SPRE FIINTA DA-NE-O NOUA ASTAZI deschide gonadele, glandele sexuale masculine si feminine SI NE IARTA NOUA GRESELILE DUPA CUM SI NOI IERTAM actioneaza asupra glandelor suprarenale SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA actioneaza asupra celulelor Lyden, celule secretoare de hormoni SI NE FERESTE DE CEL RAU actioneaza din noi asupra timusului CA A TA ESTE IMPARATIA actioneaza din nou asupra tiroidei SI PUTEREA actioneaza asupra glandei pineale SI MARIREA redeschide pituitara AMIN  formula de inchidere a acestor centri energetici si de reconectare la planul terestru.
Astfel, Cayce este de parere ca riscul aparitiei unor boli sau afectiuni nervoase este nealarmant pentru persoanele care gandesc pozitiv sau se roaga neincetat cu credinta si lumina in suflet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Faceți căutări pe acest blog

BLOGAREALA

FII MANDRU CA ESTI ROMAN

FII MANDRU CA ESTI ROMAN